Luna decembrie s-a dovedit una încărcată. Luna a început chiar cu alegeri la nivelul Capitalei, pe 7 decembrie. Se poate observa cum, în ciuda numărului mare de candidați pentru poziția de primar, 17, discursul și temele de discuție a acestora a fost în mare detașat de problemele bucureștenilor de rând, fiecare urmărind să câștige favorurile unui grup de interes, să-și împărtășească „viziunea originală” pentru administrarea Bucureștiului sau să împingă interesele formațiunii lor politice. Nu e deloc surprinzător că prezența la vot a fost una dezastruoasă, de 32,71%, dintre care doar 35,4% l-au votat pe câștigător. Bineînțeles în sistemul actual o asemenea situație unde câștigătorul alegerilor este susținut doar de 1 din 9 alegători nu este considerată o problemă.

Evenimentele au decurs în așa fel încât începând cu 12 decembrie mai multe proteste pentru reforma justiției au avut loc în multiple localități din țară în urma unui material Recorder, publicat pe 9 decembrie – în mod surprinzător, chiar președintele Nicușor Dan, spune despre acesta că „materialul Recorder prezintă și fapte, care sunt clare, dar și opinii, care trebuie probate”. Aceste proteste au fost, în marea lor parte, organizate de ONG-uri precum Corupția ucide, Declic, Funky Citizens și Inițiativa România, care au și reușit ghidarea mesajului într-o direcție a unei așa-zis „reforme a justiției”.

De asemenea, din investigațiile prin rândurile protestatarilor neafiliați vreunui ONG sau partid electoral, se poate observa că printre motivele care i-au împins să protesteze se numără și condițiile grele cauzate de austeritate, însă asta nu s-a regăsit în petițiile înaintate decidenților politici după proteste. Între declarațiile maselor de protestatari, activiștii care au întocmit sloganele și petițiile protestelor și decidenții politici care au decis să abordeze problema justiției se pot observa diferențe între soluții. Astfel în protestele justiției din decembrie putem observa întocmai problema unei mișcări politice care nu e rezultatul sintezei experienței maselor; aceste proteste nu au fost cu adevărat de masă, ci doar s-au folosit de ele pentru a împinge niște interese ale unor ONG-uri.

Reforma din justiție, așa cum este propusă de organizatorii protestelor, este văzută ca având ca scop „independența justiției” și „creșterea transparenței din justiție”. Primul scop este unul imposibil de atins, instituții de stat complet independente sunt imposibile, o astfel de direcție doar ar duce la obscurarea afilierilor politice. Pentru ce ar trebui în schimb militat e o justiție dependentă de popor, prin judecăți cu juriu și dreptul popular de revocare al autorităților din justiție, totul cuplat cu restricții asupra presei care încearcă să influențeze justiția populară într-o direcție sau alta.

Pe 22 decembrie, la exact un an după ce și-a asumat funcția, ministrul educației Daniel David și-a dat demisia. Din declarațiile acestuia nu se pot deduce multe despre motivele din spatele deciziei, însă în presă s-a vehiculat explicația unui dezacord între acesta și prim-ministru cu privire la măsurile de austeritate pentru 2026. În orice caz, această întâmplare poate fi numită doar foarte generos „o schimbare”, căci cine îl va înlocui pe Daniel David va continua linia ofensivei imperialiste asupra poporului.

De asemenea, tot în 22 decembrie, Guvernul a adoptat o nouă „Ordonanță Trenuleț” care vizează pentru 2026 înghețarea indexărilor și a cheltuielilor din sănătate și asistență socială, precum și măriri de taxe și impozite; deci continuarea politicii de austeritate pentru 2026. În ciuda acestor acțiuni sistematice de scumpire a vieții, Prim-ministrul are încă o imagine bună despre sine, dezvăluind într-un interviu scuza în spatele căreia se ascunde: „E simplu să pui etichete, e simplu să vii cu sloganuri pe online sau în Parlament, e mai greu să îți asumi răspunderea să scoți țara dintr-o situație dificilă.”

Ce putem spune în concluzie e că deși mișcările reale sindicale și de masă în luna decembrie au luat un pas în spate, luna decembrie e totuși una plină de lecții, cel puțin prin exemplu negativ. Concluzia noastră că pentru a putea învinge actuala ofensivă imperialistă împotriva poporului e nevoie de formarea unui Front Popular Antiimperialist își găsește noi dovezi prin faptul că în lipsa unei asemenea organizații, mișcările de masă pot fi ușor acaparate de către organizații terțe finanțate de alți imperialiști, iar conducătorii actuali se pot eschiva că ei „își asumă răspunderea”. Situația actuală poate fi depășită prin formarea unei asemenea organizații, care să urmărească interesele reale ale maselor, să le direcționeze eforturile în special prin greve și proteste care să forțeze mâna politicienilor la demiterea Guvernului anti-popor și admiterea unuia al Frontului, capabil să „scoată țara dintr-o situație dificilă”, adică să lichideze austeritatea și dominația imperialistă asupra României.