Astfel cum s-a relatat în presă, situația muncitorilor de la Combinatul siderurgic Galați este una critică, peste 3000 de angajați au intrat în șomaj tehnic din 1 septembrie 2025, dar nici acesta nu a fost plătit, nici restanțele din august. Mai mult, unul dintre angajați a fost trasportat la spital după ce a intrat în greva foamei. Dar dincolo de aceste aspecte tăioase se regăsește o problemă mult mai mare, care afectează multiple fabrici și muncitori din lume și care este numai punctul culminant al unei lupte îndelungate duse de muncitorii gălățeni.

Scurt istoric

Combinatul Siderurgic Galați a fost conceput în perioada 1958-1960 ca „un obiectiv principal” și cu „rol de cea mai mare importanță în dezvoltarea tuturor ramurilor economiei”, fiind o bază pentru industrializarea țării, în viziunea secretarului general Gheorghe Gheorghiu-Dej. Este inaugurat în 14 septembrie 1966, până în 1972 devine cel mai mare producător de oțel din Europa de Est, angajând 40 de mii de muncitori, iar în anii ‘80 producția acestuia ajunge la 4 milioane de tone de oțel.

Având în vedere că peste 60% din producția Combinatului era destinată exportului, acesta a fost puternic afectat de dizolvarea Blocului Estic, care a dus la distrugerea relațiilor economice bilaterale, și de scăderea consumului intern de oțel datorită descentralizării economie. Acești doi factori, în anii ‘90, au dus la situații în care Combinatul era forțat să vândă intermediarilor chiar sub costul de producție, costurile fiind și ele umflate la rândul lor de alți intermediari. Intermediarii, fiind supranumiți, ani mai târziu, de fostul prim-ministru, Adrian Năstase, „căpuși locale”.

În anul 2001, Combinatul, cunoscut atunci ca Sidex Galați, este cumpărat de Mittal Steel prin LNM Holdings, care preia 90% din acțiunile firmei și garantează investiții în valoare de 351 de milioane de dolari pentru următorii 10 ani. În această perioadă, Combinatul redevine profitabil prin eliminarea micilor intermediari și înlocuirea lor cu contracte de aprovizionare pe termen lung. Deși, în 2021, Adrian Năstase motivează vinderea Combinatului prin această vânzare prin pierderile survenite din „căpușarea de către firmele locale”, un alt motiv poate fi găsit în presa britanică a vremii: prim-ministrul britanic, Tony Blair, i-ar fi sugerat că o astfel de acțiune ar ajuta cu intrarea în UE, după ce multinaționala ar fi donat o sumă considerabilă Partidului Laburist.

Lupta împotriva regimului de „Cost Reduction”

Perioada ce urmează privatizării este marcată de greve și proteste repetate datorită înghețării salariilor în ciuda creșterii profitului firmei, astfel ajungându-se chiar la grevă generală în 2007-2008. Situația nu este foarte diferită în anii ce urmează, repetându-se aproape anual greve și proteste pe această temă până în 2016.

De menționat este impactul legii 62/2011, adoptată în timpul guvernului Boc, care introduce categoria de „sindicat reprezentativ”, căruia îi acordă în mod exclusiv dreptul de negociere a contractului de muncă colectiv. Astfel în 2012, reprezentativitatea este câștigată de Sindicatul Siderurgistul, nu de Sindicatul Național Solidaritatea al Metalurgiștilor, cel care a inițiat și condus grevele din perioada 2007-2011. La vremea respectivă, liderul sindical, Gheorghe Tiber acuza, în contextul unor schimbări juridice, că acest fapt a fost rezultatul susținerii Sindicatului Siderurgistul și de către PSD Galați, și de conducerea Combinatului. În 2017, Gheorghe Tiber, revenind asupra subiectului situației sindicatelor în general, decalară că „Acum se negociază cu un singur sindicat, cel galben, cu lideri cointeresaţi, ca să nu spunem corupţi”.

După ce, în 2006, Mittal Steel fuzionează cu Arcelor, astfel creând ArcelorMittal, multinaționala trece într-o fază de „Cost Reduction” prin creșterea productivității și reducerea consumului de energie; în practică, în cazul Combinatului din Galați, acestea au însemnat înghețarea salariilor, reducerile de personal (fapte care au alimentat grevele și protestele menționate anterior) și închiderea a 5 din cele 6 furnale ale combinatului până în 2014 și astfel înjumătățind producția. În această atmosferă, în 2016, în timpul unui protest al muncitorilor împotriva noului Contract Colectiv de Muncă, au fost spuse niște cuvinte care azi par profetice: „Siderurgişti gălăţeni, când vă veţi trezi va fi prea târziu, veţi fi într-o nouă Vale a Jiului”.

Cu toate acestea, ArcelorMittal s-a bucurat de un succes imens, iar în 2017, și-a îndreptat privirile spre producătorul italian ILVA, pe care l-a cumpărat în 2018, însă pentru a evita poziția de monopol în Europa, Comisia Europeană i-a impus vinderea unor active, fabrici din România, Cehia, Macedonia și Belgia, care ajung în portofoliul actualului proprietar al Combinatului, Liberty House.

Calamitățile financiare și situația actuală

Noul proprietar al Combinatului, Liberty House, la rândul său o sucursală a GFG Alliance, se dovedește unul instabil. În 2021, principalul creditor al multinaționalei, Greensill Capital, intră în insolvență întocmai datorită practicilor împrumuturilor riscante către GFG Alliance — la momentul de față, Greensill și foști manageri ai companiei se confruntă cu acuzații serioase de fraudă atât în Germania cât și în Marea Britanie. Această situație a pus Liberty în anii ce au urmat într-o situație dificilă, nereușind să atragă investitori în ciuda restructurării, lucru care a dus la oprirea parțială sau totală a uzinelor din România, Polonia, Cehia, Ungaria, Marea Britanie și Belgia. Situațiile cele mai critice se regăsesc în Ungaria, unde uzina din Dunaújváros nu a putut fi repornită, iar activele ei au fost scoase la licitație și în Cehia, unde o posibilitate similară e considerată.

În ceea ce privește Combinatul din Galați, acesta s-a confruntat cu oprirea furnalului atât în 2023 cât și 2024, perioadă în care a primit din partea statului, prin intermediul Eximbank, două împrumuturi însumând 292 de milioane de euro. Dar până în 2026 Combinatul ajunge în incapacitate de plată, neputând să mai plătească nici salariile pe luna august a anului precedent, nici indemnizațiile de șomaj ale muncitorilor intrați în șomaj tehnic de la 1 septembrie. Situația a fost complicată în mod particular atât de asaltul creditorilor cât și de anchetarea persoanelor din conducerea firmei pentru cedarea frauduloasă de fonduri spre firma mamă.

Între timp, pe durata celor 5 luni în care muncitorii nu și-au primit nici măcar șomajul tehnic, proteste au fost organizate în repetate rânduri, mereu repetând aceleași nemulțumiri: neplata drepturilor salariale restante și închiderea Combinatului. În același timp, Sindicatul Siderurgistul, încă sindicatul reprezentativ al unității, a tratat situația cu tăcere și lipsă de acțiune inexplicabile.

Până în 28 ianuarie, Tribunalul Galați admite planul de restructurare al Combinatului, respingând astfel cererea de închidere a acestuia și intrarea în insolvență. Conform acestui plan, activele Combinatului urmează să fie vândute într-o licitație. Peste 13 investitori s-au arătat interesați de licitație până în prezent, iar scenariul închiderii și vinderii activelor separat, precum s-a întâmplat în Ungaria, pare unul improbabil.

Concluzii

Am putut vedea astfel cum în ultimii 35 de ani muncitorii Combinatului Siderurgic Galați s-au găsit victimele (1) unor relații parazitare cu intermediarii, (2) unui regim de reducere a costurilor care îi reducea numeric și exploata în condiții de salariu minim, pentru a urmări interesele monopoliste ale ArcelorMittal și, în cele din urmă, (3) conducerii distructive și dezastruoase a imperiului GFG Alliance, construit pe împrumuturi riscante. În toate aceste situații, instituțiile internaționale și statale nu au ajutat, ba din contră, înrăutățit situația muncitorilor, întocmai reprezentând cu fidelitate interesele imperialiștilor. Contrar spuselor reprezentanților imperialiștilor, investitorii străini nu au adus prosperitate siderurgiștilor din Galați, aceștia de fapt au redus capacitățile Combinatului, le-au înghețat salariile și ultimă fază nici măcar nu au putut furniza capitalul necesar pentru a menține aprovizionarea.

Deși muncitorii au dus o luptă dârză încă din 2002 pentru a-și apăra drepturile și proteja traiul, prin mașinațiile politice, în special prin introducerea „reprezentativității”, aceștia s-au găsit lipsiți de puterea de negociere, totul fiind cumulat în mâinele unui sindicat, care în cel mai bun caz a fost descris ca „tardiv”, iar în cel mai rău caz ca „galben”. Dar nu totul este negru. Combinatul mai are un viitor, iar siderurgiștii ar trebui să folosească experiența negativă ca argument pentru a urma sfaturile omului căruia istoria i-a dat dreptate pentru ultimele 5 luni, Gheorghe Tiber:

„Acum, după atâţia ani, trebuie să ne reunim într-un singur sindicat, maxim două [...] să putem opune o forţă egală cu a patronatului.”

„Puneţi-vă lideri aleşi de oameni, nu de patron, şi fiţi reprezentativi!”

„Strângeţi semnături, organizaţi-vă și vedem ce mai putem face. Nu-i totul pierdut. Fiţi deştepţi si fără frică!”