De ce este România o semicolonie?

Încă din articolul introductiv al publicației noastre, poate fi clar că „Lumea Nouă” consideră situația României astăzi ca fiind una semicolonială. Acest lucru este, în primul rând, o consecință a poziției noastre de a reprezenta liniile trasate de mase, iar, în al doilea rând, este susținut și de date și fapte, în ciuda obscurării subiectului de către presa vândută imperialiștilor.

Conform unui studiu INSCOP din 2024, în acest an 48,5% dintre români susțin că „România este o colonie a Uniunii Europene și a Statelor Unite ale Americii”, numerele fiind mai mari în 2021, când 52,5% erau de această părere. O asemenea perspectivă destul de răspândită este reafirmată chiar și de foști politicieni căzuți în defavoarea sistemului, precum L. Dragnea și A. Năstase.

Despre imperialism în general

Într-un mod succint, putem caracteriza imperialismul ca stadiul global, în care, într-un număr restrâns de țări, monopolizarea producției ajunge la un astfel de nivel încât cuprinde atât industria cât și băncile în trusturi uriașe, conduse de o oligarhie financiară cu influență politică extinsă, iar, din această poziție, continuă monopolizarea în exteriorul limitelor naționale până la acapararea altor state ca surse de materii prime, piețe de desfacere și investiții.

Situația țărilor subjugate poate lua, ca în trecut, forma coloniilor, precum au fost țările din Africa, sau una semicolonială, în care își menține formal independența însă, în ceea ce privește situația de fapt, semicolonia este numai un apendice al țărilor dominante, de care este dominată economic, politic și militar.

Oricât de mistificat ar fi subiectul azi, chestiunea nu putea fi mai clară în anii ‘50. Manualul de Economie Politică publicat la București, 1955, descrie astfel imperialismul și semicoloniile:

„În perioada imperialismului se desăvârșește formarea sistemului capitalist al economiei mondiale, care se bazează pe relații de dependență, pe relații de dominație și supunere. Prin exportul intens de capital, prin lărgirea «sferelor de influență», prin cotropiri coloniale, țările imperialiste au supus dominației lor popoarele din colonii și din țările dependente. Capitalismul s-a transformat într-un sistem mondial de asuprire colonială și de înăbușire financiară a imensei majorități a populației pământului de către un pumn de țări «înaintate». Așadar diferitele economii naționale s-au transformat în verigi ale unui lanț unic, denumit economia mondială. În același timp, populația globului pământesc s-a scindat în două lagăre – un mic grup de țări imperialiste, care exploatează și asupresc țările coloniale și dependente, și imensa majoritate a țărilor coloniale și dependente, ale căror popoare luptă pentru eliberarea de sub jugul imperialismului.”

„În epoca imperialismului crește importanța coloniilor ca piețe de desfacere pentru metropole. Cu ajutorul unei politici vamale corespunzătoare, imperialiștii pun piețele coloniale de desfacere la adăpost de concurența străină. În acest mod monopolurile capătă posibilitatea să desfacă în colonii, la prețuri nemăsurat de ridicate, produsele lor, inclusiv mărfurile de cea mai proastă calitate care nu pot fi vândute pe alte piețe. Caracterul neechivalent al schimbului dintre statele imperialiste și țările dependente se accentuează mereu. Monopolurile care fac comerț cu coloniile (cumpărarea materiilor prime și desfacerea mărfurilor industriale) obțin profituri de sute de procente. Ele sunt adevărații stăpânitori ai unor țări întregi, dispunând de viața și de avutul a zeci de milioane de oameni.”

„Coloniile sunt o sursă de forță de muncă extrem de ieftină, adesea aproape gratuită. Exploatarea monstruoasă a maselor muncitorești asigură venituri deosebit de ridicate de pe urma capitalurilor investite în colonii și în țările dependente. În afară de aceasta, metropolele aduc din aceste țări sute de mii de muncitori care pentru un salariu de mizerie execută munci deosebit de grele.”

Este o imagine destul de familiară nouă astăzi. A vorbi de România ca o piață de desfacere dominată de supermarketuri străine, ca o sursă de mână de lucru ieftină și ca o țintă a exportului de capital sunt toate exprimări cât se poate de curente.

În special, în ceea ce privește exportul de capital – fie că îl descriem azi ca investiții sau păstrăm aceeași denumire ca în trecut – acesta rămâne neschimbat, reprezentanții monopolurilor străine subliniind clar că „România rămâne o țară în care se pot face investiții cu randamente bune”. Iar apologia exportului de capital rămâne neschimbată față de cum era acum 70 de ani.

„Economiștii și politicienii burghezi prezintă exportul de capital ca pe un «ajutor» și o «binefacere» pe care țările capitaliste dezvoltate le-ar acorda popoarelor înapoiate. În realitate, exportul de capital, accelerând dezvoltarea relațiilor capitaliste în țările înapoiate, duce în același timp la înrobirea și jefuirea sub toate aspectele a acestor țări de către monopolurile străine. Exportul de capital este strâns legat de creșterea exportului de mărfuri. Monopolurile străine acaparează piețele de desfacere și sursele de materii prime din țările debitoare. Astfel exportul de capital constituie una din bazele sistemului de asuprire imperialistă, în cadrul căruia câteva țări bogate, țări cămătare, exploatează o mare parte a lumii. Lumea s-a împărțit într-un mănunchi de state cămătare și într-o uriașă majoritate de state debitoare.”

„[...] În același timp însă stăpânirea imperialistă în colonii frânează creșterea forțelor de producție și lipsește aceste țări de condițiile necesare pentru dezvoltarea lor economică de sine stătătoare. Imperialiștii au interesul să dăinuie starea de înapoiere economică a coloniilor, deoarece această stare de înapoiere le înlesnește menținerea puterii asupra țărilor dependente și intensificarea exploatării acestor țări.”

UE și NATO, două instituții imperialiste

Una dintre cele mai evidente instituții pentru menținerea și perpetuarea sistemului imperialist global este probabil FMI, despre care s-a scris extensiv așa că nu vom discuta prea mult despre ea. În schimb, considerăm important de ilustrat cum UE și NATO, două organizații arhi-recunoscute ca pozitive pentru România, nu sunt cu nimic diferite de FMI și sunt alte instrumente pentru subjugarea semicoloniilor.

În ceea ce privește Europa de Est, economiștii chiar au inventat termenul de „piețe capitaliste dependente” pentru a descrie economiile din zonă „caracterizate prin un procent mare deținut [de întreprinderi] străine”, în principal bazate pe investiții străine directe (ISD) din UE (și mai puțin SUA). Acest lucru a dus în mod evident la o asimetrie între Vest și Est, în România în particular, distribuția fondurilor europene aproape exclusiv spre infrastructură și agricultură arată iarăși cum de fapt UE nu urmărește să dezvolte deloc România dincolo de un apendice al piețelor germane și franceze.

În consecință, România devine tot mai dependentă de imperialiștii din Europa, fiindcă ei dețin direct sau indirect majoritatea sectoarelor din țară. Un exemplu cheie este privatizarea din anii 1990-2000, când România a fost presată de FMI, Banca Mondială și mai apoi UE să-și vândă sectoarele bancare, energetice și industriale. Acestea au fost cumpărate în grabă de capitalul occidental, împingând România într-o dependență semicolonială tot mai mare față capitalul monopolurilor străine.

Un alt exemplu de instituție imperialistă este NATO, în cadrul căruia imperialismul hegemonic american ia loc de frunte. NATO servește în principal în a proteja interesele SUA, a-și extinde influența, și a menține dominanța asupra țărilor semicoloniale pentru a-și menține poziția imperialistă, prin forța militară.

De-a lungul istoriei, NATO a avut doar comandanți Americani în poziția de SACEUR (Comandant Suprem Aliat al operațiilor militare Europene), însemnând toți 21 dintre ei, începând din 1951 până în prezent. Prin tradiția aceasta devine mult mai ușor de a menține controlul hegemonic asupra lumii, fiindcă strategia militară este construită „din temelii” în favoarea SUA. Deși, oficial, toate țările au un cuvânt în deciziile militare, acțiunile decurg tot în favoarea americanilor, fiindcă conducerea NATO este structurată în favoarea lor.

La fel și armatele și trupele militare ale țărilor europene sunt formate în acord cu modelul NATO, care în sine este majoritar bazat pe tehnologiile și tacticile americane, încât să fie compatibile cu forma lor de luptă în orice război. Un exemplul pregnant poate fi dezvoltarea bazei „Mihail Kogălniceanu” pentru a putea susține tot mai mult războiul din Ucraina, pe când ea fost concepută pentru a fi o verigă de suport pentru războiul americanilor în Afganistan. În prezent observă tot mai mult interesele Statelor Unite îndreptându-se tot mai mult spre Asia și un posibil conflict cu China, direcție în care dorește suportul Europei prin mărirea investițiilor militare. Astfel, armatele țărilor europene devin practic dependente de comanda Statelor Unite sub NATO.

Putem observa astfel cum organizațiile precum NATO și UE nu sunt menite decât pentru a menține dominația economică, politică și militară a țărilor din Occidentul Europei și a Stalelor Unite ale Americii asupra țărilor precum România. Lucru care în urma celei mai recente ofensive de austeritate asupra poporului român s-a văzut cât se poate de clar.

Austeritatea: consecința imperialismului

Pe data de 8 iulie 2025, România a fost pusă sub procedura de deficit excesiv în urma unei decizii a Consiliului Uniunii Europene. Documentul stabilește traiectoria cheltuielilor publice până în 2030, cu plafonări anuale ale creșterii cheltuielilor nete, și cere măsuri concrete până la 15 octombrie. Austeritatea nu se aplică însă capitalului străin, multinaționalelor, ci „echilibrează” bugetul pe spinarea celor de jos, începând de la muncitori și studenți, până la companiile mici și medii – care nu pot utiliza credite străine cu aceeași ușurință precum companiile cu capital străin.

În aceeași direcție, FMI impune o limită de deficit sub pragul de 3% din PIB „pe termen mediu”, cerând reforme fiscale substanțiale. Lucru care a fost exprimat prin: înghețări, controlul masei salariale, lărgirea bazei de impozitare și mai mult accent pe TVA și proprietate. La finalul anului 2024, Guvernul a înghețat salariile și pensiile muncitorilor din sectorul public, în ciuda inflației, iar Comisia Europeană a transmis că măsurile nu sunt suficiente și Consiliul Fiscal a cerut ajustări urgente pentru a evita scăderea „ratingului pe țară”.

În fundal, Comisia Europeană condiționează tranșele din PNRR pentru aplicarea unor reforme precise: modificarea sistemului de pensii, reducerea cheltuielilor publice, digitalizarea administrației și impunerea unui nou cadru bugetar, mai strict. Atât FMI cât și UE acționează, în esență, ca arbitri și inițiatori ai austerității, printr-un aparat de reguli, termene și recomandări obligatorii. Instituțiile naționale nu doar că internalizează această logică, dar o și aplică cu o servitudine care produce costuri sociale severe și adâncește dependența economică semicolonială.

Astfel acest fenomen al austerității nu este nimic altceva decât o manifestare a dominației imperialiste, sub masca „disciplinei fiscale”. Deși problema austerității este foarte discutată în spațiul public și în presă, originea și inițiatorii ei, adică imperialiștii reprezentați prin UE și FMI, sunt obscurați sau chiar uitați, precum este cazul cu NATO și rolul pe care îl joacă creșterea bugetului militar la deficitul bugetar.

„Realismul Imperialist” și lupta pentru eliberare

Astăzi, când ofensiva imperialistă împotriva poporului se intensifică, reprezentanții mediatici ai imperialiștilor caută iar și iar să propage, cu scopul de a deruta și demoraliza masele, ideea „realismului imperialist”. Pe lângă vechile idei, conform cărora România este menținută de imperialiști, fără ajutorul cărora nu ar putea rezista, se mai propagă și ideea că nu există nici o alternativă la subjugare, că opțiunile noastre sunt ori să fim în zona de influență și control al imperialiștilor din Europa și SUA, ori să fim subjugați de Rusia, adică un așa-zis realism imperialist.

Această idee este cât se poate de deplasată de adevăr și are ca premisă noțiunea că sursa tuturor bogățiilor acestei lumi sunt investitorii, fără de care nu am putea trăi, pe care trebuie să îi atragem cu orice preț și pentru care trebuie să facem sacrificii – după cum se vede foarte clar în retorica adoptată de Bolojan, Nicușor Dan și ceilalți coordonatori ai austerității. Sursa bogățiilor acestei lumi este în principal munca depusă de către oameni, poporul care este exploatat și arhi-exploatat de către imperialiști și lacheii lor locali. În trecut, poporul român a fost liber de exploatarea imperialistă, eliberarea de sub imperialism este cât se poate de realistă.