Publicăm o traducere neoficială a unui articol de la publicația columbiană Nueva Democracia. Originalul în limba spaniolă poate fi accesat aici.
– Lupta pentru pământ a fost întotdeauna o constantă în această țară; a cunoscut momente de ascensiune și declin, dar niciodată nu s-a stins rebeliunea aprigă a țăranilor care visează să aibă un petic de pământ pe care să trăiască și să muncească. Persistența și agravarea problemei agrare în Columbia, ca expresie a semi-feudalismului, și încercările constante, deși eșuate, ale statului burghezo-moșieresc de a înăbuși lupta în sânge și de a împăca masele prin încrederea în instituțiile sale, au determinat țăranii cei mai săraci și mai hotărâți să ducă mari bătălii pentru cucerirea pământului.
– În cursul anului 2025, au avut loc multiple ocupări de terenuri și procese de rezistență țărănească în diferite zone ale țării. Acest lucru a alertat clasele dominante și în special marii crescători de animale, care, prin intermediul Federației Columbiene a Crescătorilor de Animale (Fedegan) și al portalului său Contexto Ganadero, au analizat următoarele: „criza de securitate din mediul rural columbian continuă să se agraveze, cu invazii din ce în ce mai organizate și mai greu de controlat”. Fedegan s-a dedicat atacării și stigmatizării luptei pentru pământ și a făcut apel la formarea Fronturilor de Securitate a Creșterii Animalelor, o reînființare a vechilor cooperative de securitate privată (Convivir), care au servit la consolidarea paramilitarismului în anii '90.
El Copey
În luna iunie, într-o zonă rurală din El Copey (Cesar), 80 de familii grupate în cadrul Asociației Naționale a Utilizatorilor Agricoli (ANUA), care solicitau de luni de zile cedarea unui teren fără a primi răspuns, au decis să preia posesia fermei La Constancia. Terenul se află în proces de expropriere de 12 ani și a fost închiriat de Ernesto Fidel Molina Araujo până la 23 august anul acesta, când Societatea de Active Speciale (SAS) a decis să suspende contractul. În septembrie, la expirarea contractului, țăranii, care au fost și ei strămutați și sunt victime ale conflictului, au intrat din nou pe teren pentru a cere Societății de Active Speciale (SAS) și Agenției Naționale pentru Terenuri (ANT) predarea oficială a acestuia. Răspunsul statului a fost să îi reprime și să îi evacueze fără nicio garanție sau soluție la cererile lor.
Tamalameque
În iulie, aproximativ 40 de țărani au ocupat terenul La Providencia, cu o suprafață de 120 de hectare, situat în localitatea Zapatosa din municipiul Tamalameque (Cesar), denunțând nerespectarea de către guvernul național a angajamentelor privind cedarea terenurilor. După două zile, aceștia au fost evacuați de poliție.
Cajibío
Deși nu este vorba de o ocupație recentă, este vorba de un proces de rezistență care se desfășoară de aproape patru ani. Începând cu 27 iulie 2021, aproximativ 150 de țărani și indigeni, reuniți în cadrul Coordonatorului Național Agrar (CNA), au intrat cu topoare și macete pentru a recupera plantațiile de pini ale multinaționalei irlandeze de hârtie Smurfit, din Cajibío, Cauca. Smurfit acaparează și exploatează peste 3.000 de hectare de teren cu monoculturi de pini, distrugând economia țărănească și resursele regiunii. Pe 10 iulie, a fost desfășurată o operațiune comună între 290 de agenți ESMAD și 700 de persoane din armată, poliție și angajați ai companiei pentru a evacua proprietatea. Recuperatorii au luptat pentru a cuceri pământul pentru cei care îl lucrează, ceea ce i-a costat amenințări, evacuări și chiar asasinate -- însă chiar și după aceste lovituri, ei rămân ferm pe poziția lor, așa cum se exprimă în comunicatul lor din 11 iulie, după recenta evacuare.
– La Plata
În cursul acestui an, trei proprietăți au fost ocupate de țărani în municipiul La Plata (Huila). Ferma Villa San José din localitatea El Madroñal, o altă fermă din localitatea Agua Bonita și ferma El Cedro din localitatea El Congreso, aceasta din urmă fiind cea mai recentă, având loc pe 11 august, când 50 de familii de țărani au intrat pe terenul agricol, denunțând nerespectarea de către ANT a obligațiilor privind predarea terenurilor.
Bolívar
Pe 23 august, trei ferme au fost ocupate simultan în raionul Bolívar, două în Arjona și una în Turbaco, ca mijloc de a exercita presiune asupra ANT pentru cedarea terenurilor. În Turbaco, 30 de familii au îndepărtat gardurile și au pătruns pe proprietate, unde au sosit imediat Forțele de Securitate a Creșterii Animalelor și Poliția Națională pentru a evacua țăranii. Și în Arjona au fost evacuați rapid, dar una dintre ferme a fost ocupată din nou de țărani.
– Tolima
Pe 25 august, aproximativ 120 de familii din Asociația Națională a Utilizatorilor Agricoli (ANUA) au intrat în posesia a două terenuri cu o suprafață totală de 700 de hectare în municipiul San Luis, Tolima. Aceasta a fost o acțiune de presiune asupra guvernului național pentru cedarea terenurilor. Una dintre țărancele prezente la ocupare a declarat: „Am venit să ocupăm terenul pentru că avem nevoie de el, suntem strămutați, avem nevoie de terenuri pentru a continua să le cultivăm” .
Sabana de Torres
În septembrie, un grup de 80 de țărani din Asociația Țăranilor Victime Vulnerabile din Sabana de Torres (AȚVVSDT) au ocupat o fermă din această localitate din Santander. Proprietatea era obiectul unei proceduri de confiscare a dreptului de proprietate de către SAS, motiv pentru care ceruseră ca proprietatea să fie predată țăranilor. Au rămas acolo timp de 45 de ore, după care au fost evacuați cu forța de către forțele de ordine.
Río de Oro
Pe 13 octombrie, un teren a fost ocupat de 50 de țărani în Río de Oro (sudul raionului Cesar), în apropiere de Aguachica. Ferma cunoscută sub numele de „La María” se învecinează cu terenul „La Pola”, ocupat pe 7 august 2024 de familii de țărani, care rămân acolo până în prezent, solicitând predarea oficială către SAS. Proprietarul a mobilizat imediat echipele sale de securitate privată pentru a încerca să evacueze terenul, ceea ce a generat confruntări cu recuperatorii de terenuri, care au reținut pentru o perioadă de timp membri ai acestei echipe. În cele din urmă, a fost instalat un post de comandă unificat cu poliția, armata, guvernul și procuratura, iar țăranii s-au retras din zonă până în prezent.
În cele din urmă, dorim să subliniem creșterea cu 11% a blocajelor rutiere din țară față de 2024, ca expresie a nemulțumirii poporului și a luptei pentru apărarea drepturilor, deoarece multiple blocaje au avut loc din cauza neîndeplinirii obligațiilor de către guvern, a situației de nesiguranță din zonele rurale, pentru a cere primirea terenurilor și a altor drepturi fundamentale, cum ar fi serviciile publice și de sănătate, transportul etc. Potrivit Federației Columbiene a Transportatorilor Rutieri de Marfă (Colfecar), în acest an au fost înregistrate 700 de blocaje pe drumurile naționale, care au generat 10.930 de ore de afectare, echivalente cu 455 de zile de paralizare a producției.
– Atâta timp cât vor exista latifundiile, atâta timp cât milioane de țărani nu vor avea pământ și vor fi oprimați de către latifundiarilor în interesul imperialismului, lupta pentru pământ va continua să se întețească, iar țăranii vor continua să se organizeze. Vor urma și alte ocupări de terenuri, iar noi, ca presă democratică și populară, vom continua să difuzăm și să susținem cu mândrie lupta istorică a țăranilor noștri.








