Publicăm o traducere neoficială al declarației cu ocazia zilei de 1 mai a Ligii Internaționale Antiimperialiste. Originalul în limba engleză poate fi accesat aici.
Îndrăzniți să luptați și îndrăzniți să câștigați!
Ziua de 1 Mai este simbolul luptei duse de câteva secole, al rezistenței și al unității pline de speranță ale clasei muncitoare și a oamenilor muncii. Astăzi în întreaga lume, muncitorii, oamenii muncii, popoarele oprimate și mișcările sociale sunt în stradă, cot la cot, uniți ca un singur pumn, împotriva crizelor, războaielor și represiunii create de sistemul capitalist-imperialist. Ziua de 1 Mai nu este doar o dată în calendar, ci o zi de luptă, în care oamenii ies în stradă pentru a se opune, la nivel internațional, exploatării nemiloase a forței de muncă de către sistemul capitalist-imperialist, în special a femeilor și copiilor prin salarii extrem de mici, și împotriva inegalității, stârnind teamă în rândul burgheziei.
Ziua de 1 Mai este o zi în care clasa muncitoare nu numai că și-a cerut drepturile, ci le-a și câștigat prin luptă. Începând de la rădăcina sa din trecut până în viitor, această dată reprezintă drapelul luptei comune a muncitorilor, țăranilor, tinerilor și femeilor pentru demnitatea umană. Astăzi, de la Istanbul la Kiev, de la Gaza la Brazilia, de la Chile la Columbia, de la grevele în masă din India împotriva salariilor mici la grevele în masă și manifestațiile stradale din sectoarele transporturilor, educației și sănătății din Regatul Unit, Franța, Italia și Germania împotriva măsurilor de austeritate, a reformelor pensiilor și a salariilor mici, cerințele ridicate în diferite zone geografice au aceeași esență: sfârșitul exploatării, egalitate și libertate!
Astăzi, salariile mici, șomajul, incertitudinea, migrarea, războiul și sărăcia sunt problemele comune a clasei muncitoare și a popoarelor oprimate de sistemul capitalist-imperialist. În timp ce povara crizelor cade întotdeauna pe umerii oamenilor muncii, acumularea de capital este menținută, iar averea este concentrată în mâinile unui număr restrâns de persoane. Războaiele injuste, fluctuațiile economice, ascensiunea fascismului, naționalismul și excluderea socială sunt indicatori clari ale structurii putrede a sistemului.
Crizele și războaiele generate de sistemul capitalist au depășit de mult granițele naționale. Clasa muncitoare și popoarele oprimate, cu limbi și culturi diferite, sunt legate între ele de același lanț. Astăzi, solidaritatea internațională și lupta comună reprezintă o necesitate istorică. Ziua de 1 Mai este o chemare pentru lupta comună, pentru transformarea socială și pentru construirea împreună a unei lumi juste și libere.
Războiul actual din Ucraina, ocupația și masacrele din Palestina și Liban, lupta pentru resursele energetice din Venezuela, agresiunea împotriva Iranului și luptele strategice interimperialiste pentru putere care se desfășoară prin intermediul Iranului sunt frontul crizei actuale a sistemului imperialist. În timp ce consecințele acestor conflicte cad asupra oamenilor muncii sub forma migrației, sărăciei, precarității și a morții, războaiele și intervențiile continuă pentru a depăși criza capitalului și amenință viețile clasei muncitoare și ale popoarelor oprimate.
Congresul antiimperialist și noile forme de luptă
Primul congres al Ligii Antiimperialiste a fost realizat în Columbia și reprezintă întruchiparea luptei unite a muncitorilor și a popoarelor oprimate la nivel internațional. Congresul prezintă o perspectivă comună asupra războaielor imperialiste și reacționare, ocupațiilor, sancțiunilor economice și distrugerii ecologice, subliniind importanța centrală a luptei organizate și a coordonării. Nu formele fragmentate și dispersate de rezistență, ci clădirea unei linii internaționale conștiente, hotărâte și coordonate va deschide calea către viitor.
Astăzi nu este momentul să rămânem spectatori, ci momentul să luăm parte și să acționăm. Unitatea, lupta și solidaritatea sunt cheile către obiectivul unei lumi juste și libere. Împotrivirea agresiunilor imperialiste, a războaielor nedrepte și a ocupațiilor, lupta comună a muncitorilor și a oamenilor ai muncii din întreaga lume, organizarea în fiecare fabrică, loc de muncă, cartier și școală, precum și extinderea luptei, sunt o necesitate pentru lupta egală împotriva exploatării și pentru independență față de imperialism. Perspectiva prezentată de Congresul Antiimperialist ne arată o sarcină clară: să ne ocupăm locul în linia internațională de luptă și să o întărim.
Calea noastră nu lasă loc neutralității. Fie vom deveni parte a crizelor și războaielor sistemului capitalist-imperialist, fie vom construi o linie de luptă revoluționară organizată, unită și conștientă. Puterea internațională a clasei muncitoare și a popoarelor oprimate, unite ca verigile unui lanț, este cheia transformării revoluționare istorice. Astăzi este momentul pentru a lua o poziție și pentru a lupta.
Trăiască 1 mai!
Trăiască unitatea internațională a clasei muncitoare și a popoarelor oprimate! Îndrăzniți să luptați și îndrăzniți să învingeți!
Unitate, luptă, victorie!
Liga Antiimperialistă
28 aprilie 2026








