În Iran au izbucnit revolte: iată care sunt motivele

Publicăm o traducere neoficială a unui articol de la publicația A Nova Democracia. Deși, au trecut mai bine de 4 luni de la publicarea sa și situația din Iran s-a schimbat considerabil am ales să-l publicăm (1) pentru că lipsește în România o perspectivă nuanțată asupra acestor evenimente care nu este nici pro-regim, nici nu susține în mod involuntar imperialismul yankeu, și (2) pentru că lecția necesității unei conduceri proletare a luptei antiimperialiste este mereu relevantă și cu atât mai mult în contextul României. Articolul original, în limba portugheză, poate fi accesat aici.

Pretențiile economice ridicate de masele iraniene în cadrul protestelor inițiale, care s-au transformat rapid în tulburările actuale, au o bază solidă, fiind consecința crizei capitalismului birocratic și agravate de sancțiunile impuse de yankei, ca urmare a poziției antiimperialiste a Iranului în Orientul Mijlociu și a rezistenței sale față de planurile strategice ale yankeilor și sioniștilor din regiune.

În primele două săptămâni ale anului 2026, începând încă de la sfârșitul lunii decembrie 2025, un val de proteste a cuprins peste 180 de localități și s-a răspândit în toate cele 31 de provincii ale Iranului, continuând și în prezent. Se înregistrează adunări masive în centrele importante ale țării, precum capitala Teheran, Mashhad, Isfahan și Shiraz. Presa reacționară, în colaborare cu aparatul conspirativ al imperialismului yankeu în agresiunea sa împotriva națiunii iraniene – declanșată recent, în mod direct, prin bombardarea instalațiilor nucleare ale țării persane – a exagerat subiectul și a lansat contrapropaganda sa „împotriva autocrației”; în consecință, canibalul Donald Trump a lansat amenințări cu noi bombardamente sau acțiuni de agresiune directă împotriva Iranului, sprijinindu-se pe aceste evenimente, în timp ce în țară, fostul moștenitor al dinastiei Șahului, Reza Palhavi, se pronunță ca lider al manifestațiilor, cooptând mobilizarea inițial spontană a maselor pe calea reacționară și pro-yankee.

Ca răspuns, în ultimele săptămâni, regimul condus de ayatollahul Ali Khamenei a reacționat la proteste cu acuzații puternice că agenți secreți ai Mossadului (sionismul) și ai imperialismului yankeu acționează în mijlocul mobilizărilor pentru a destabiliza țara. Ministrul Abbas Araghchi, din guvernul iranian, a afirmat că Iranul deține dovezi și documente care arată că agenți ai Mossadului care vorbesc persană sunt detașați la Teheran pentru a monitoriza protestele și a influența evenimentele, și că vor fi făcute publice mărturisiri, documente și fotografii care dovedesc această implicare. Anchete ale Gărzii Revoluționare Iraniene au dezvăluit că aproximativ 600 de agenți ai serviciului de informații sionist (Mossad) operează în Iran, instigând și coordonând protestele care se răspândesc în toată țara. De asemenea, presa locală a relatat că aparatul de război psihologic al Mossadului a acționat frenetic pe internet pentru a stimula tulburările prin intermediul roboților.

În timpul valului de tulburări din provincia Khorasanul de Nord, doi indivizi au fost reținuți de forțele iraniene, fiindu-le confiscate echipamente de spionaj, arme de foc și muniție; în imaginile care circulă din timpul confruntărilor, abundă videoclipurile cu unități neregulate printre protestatari, ceea ce indică faptul că există o forță puternic organizată care acționează în cadrul protestelor.

Activitatea Mossadului în misiuni secrete împotriva Iranului nu este o noutate. Pe lângă anihilarea și sabotarea sistemului nuclear iranian și a intelectualității sale științifice, aceștia acționează și în construirea unei rețele de agenți locali.

În septembrie 2025, șeful Mossadului, David Barnea, a declarat public că agenția are rețele de infiltrați în țară: „Mossadul are capacități operaționale foarte puternice, chiar mai creative și mai puternice decât înainte, în special în Iran și chiar în inima Teheranului”, a spus el, într-o ceremonie alături de prim-ministru, genocidarul Benjamin Netanyahu. La rândul său, Iranul a denunțat deja în rapoarte că Mossadul a structurat o bază secretă în țară, înainte de ofensiva militară sionistă din război cu atacuri aeriene. Unitățile Mossadului au amplasat sisteme (inclusiv drone explozive) în apropierea sistemelor de apărare aeriană și a rachetelor, care au fost activate atunci când aeronavele sioniste au inițiat atacurile.

Marșurile scandează sloganul „Moarte Americii”, în referire la imperialismul yankeu

Ca răspuns la situația actuală, delicată, mii de oameni mărșăluiesc, de asemenea, împotriva imperialismului yankeu, mobilizați de guvern, cerând unitate împotriva imperialismului yankeu și a sionismului.

Potrivit monopolului media The Guardian, capitala Teheran a organizat o mare manifestație centrală pe 12 ianuarie, adunând zeci de mii de oameni în Piața Enqelab. Protestul a fost convocat sub sloganul „Moarte Americii” și împotriva terorismului yankeu-sionist. Manifestația a inclus discursuri ale unor înalte personalități ale statului iranian, care încearcă să canalizeze astfel de mobilizări pentru a aduce beneficii politice guvernului, precum președintele parlamentului, Mohammad Bagher Ghalibaf, care a acuzat SUA și entitatea „Israel” că duc un „război pe mai multe fronturi” împotriva Iranului: economic, psihologic, militar și de securitate.

Pe lângă Teheran, acțiuni antiimperialiste au fost înregistrate simultan în mai multe capitale provinciale și mari centre urbane, printre care Mashhad, Isfahan, Shiraz, Qom, Tabriz, Ahvaz, Kermanshah, Yazd și Karaj, potrivit relatărilor presei de stat iraniene și ale mass-media regionale. În mai multe dintre aceste orașe, manifestațiile au avut loc în piețele centrale, după rugăciuni colective sau convocări ale sindicatelor oficiale, ale asociațiilor studențești legate de regim și ale organizațiilor de cartier.

Tulburările se propagă în rândul diverselor segmente ale populației

În ciuda dovezilor solide privind operațiunile secrete ale Mossadului, rolul decisiv al maselor în tulburările actuale este incontestabil. La început, manifestațiile au luat forma unei revolte spontane, provocată de înrăutățirea accentuată a condițiilor de viață ale maselor sărăcite, dar au fost repede preluate de operațiunile secrete sioniste și de reprezentanții politici reacționari pro-americani, în beneficiul agresiunii imperialiste, care au acționat în sânul lor și au preluat conducerea. Astfel, manifestațiile, inițial bazate pe revendicări economice imediate, au trecut la agitații politice împotriva guvernului și au fost impulsionate, în ceea ce privește gradul de violență, de confluența operațiunilor sioniste și a represiunii.

În stadiul actual, judecând după continuitatea tulburărilor și ponderea maselor în acestea, totul indică faptul că aparatele sioniste au reușit să fuzioneze într-o singură mișcare ambele tendințe distincte, adică aparatele sioniste au reușit să preia conducerea mișcării sau a părții sale majoritare. Nu fără motiv, chiar liderii iranieni repetă că „nemulțumirea socială legitimă” a fost exploatată de SUA și de entitatea sionistă pentru a transforma manifestațiile economice în sabotaje împotriva țării.

În măsura în care se pare că Mossadul a reușit să se alăture manifestațiilor și să le transforme în tulburări, guvernul iranian nu pare să aibă altă opțiune în încercarea de a dispersa tulburările, decât extinderea represiunii și a arestărilor în masă. Nu există un număr oficial de morți și de arestați: guvernul informează, în general, despre sute de deținuți și zeci de polițiști morți; actorii imperialismului afirmă că au fost arestate peste 10.000 de persoane și că au murit 500, cifre improbabile, având în vedere lipsa internetului, și din a căror sursă se poate deduce cu certitudine că este vorba de un război psihologic împotriva țării persane.

Criza capitalismului birocratic și efectele sancțiunilor constituie baza economică a tulburărilor actuale

Revendicările economice ridicate de masele iraniene în cadrul primelor proteste, care s-au transformat curând în tulburările actuale, au o bază solidă ca urmare a crizei capitalismului birocratic și, agravată de sancțiunile yankeilor, datorită poziției lor de sprijinire a forțelor antiimperialiste și antisioniste din Orientul Mijlociu, întrucât obiectivele strategice ale acestora amenință puternic existența regimului sau chiar integritatea națională iraniană pe termen mediu.

Producția și exportul de petrol, care au reprezentat istoric aproximativ 65,5% din veniturile guvernului și 57% din totalul exporturilor în 2024, se reduc ca urmare a sancțiunilor yankeilor. Sancțiunile demonilor yankei penalizează cetățenii, companiile și băncile din SUA care mențin relații economice cu Iranul, precum și companiile care fac afaceri cu sectoarele vizate de sancțiuni. Cu toate acestea, yankeii au inclus entități iraniene strategice pe lista Specially Designated Nationals, care blochează activele și exclude accesul la sistemul financiar internațional. În ceea ce privește petrolul, companiile și țările care achiziționează petrol iranian sunt supuse excluderii din sistemul financiar american, amenzilor și blocării activelor, pe lângă multe alte implicații. Astfel, guvernul iranian exportă petrol în condiții severe, uneori prin forme camuflate, fiind obligat să ofere reduceri mari, cu costuri logistice mai mari și acces restricționat la „piață”. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, pe 12 ianuarie, guvernul american a impus noi sancțiuni: o taxă de 25% asupra tuturor produselor din orice țară care face afaceri cu Iranul.

Datele oficiale indică faptul că economia iraniană traversează unul dintre cele mai grele momente. Studiul OPEC/Reuters arată că, în decembrie 2025, producția de petrol a Iranului a scăzut cu aproximativ 100.000 de barili pe zi (bpd), ca urmare a noilor măsuri de sancțiuni impuse de Marea Satană, contribuind la scăderea producției totale. Moneda țării, rialul iranian, a suferit o devalorizare drastică, cursul de schimb ajungând la 1,4 milioane de riali iranieni pentru un dolar în 2026. Inflația a explodat ca efect cumulativ al devalorizării monedei și al restricțiilor comerciale și sancțiunilor împotriva industriei siderurgice iraniene: 48,6% în octombrie 2025, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent (conform Centrului de Statistică al Iranului). Toate acestea exercită o presiune și mai mare asupra costurilor de import și a prețului produselor de bază, întrucât Iranul este o țară relativ industrializată, dar orientată spre exportul de bunuri primare (în special petrol), sub monopolul latifundiar al pământului și cu o economie subordonată lanțurilor de producție controlate de capitalul financiar, imperialismul. Potrivit Băncii Mondiale, proiecția PIB-ului Iranului indică o contracție economică: o scădere de -1,7% în 2025 și o estimare de -2,8% în 2026. Din acest motiv, surse oficiale iraniene estimează că aproximativ 33% din populație se află sub pragul sărăciei.

Numai o conducere proletară ar putea garanta unitatea antiimperialistă deplină

Sancțiunile economice împotriva Iranului, precum și acțiunile militare convenționale de natură punctuală, combinate cu acțiuni militare de natură „asimetrică” (neconvenționale), fac parte din strategia imperialismului yankeu și a sionismului de a slăbi regimul iranian, creând astfel condiții pentru a impune o subversiune a regimului și, prin urmare, a distruge ceea ce astăzi este o sursă importantă de sprijin pentru luptele armate antiimperialiste din regiune, din motive de conveniență. Regimul iranian este ținta agresorilor yankei și sioniști din cauza poziției sale de sprijinire a forțelor antiimperialiste din regiune, poziție pe care este obligat să o mențină, întrucât regimul se susține intern doar prin politici anti-yankee și sprijinindu-se pe sentimentul antiimperialist al maselor iraniene, iar la nivel regional, în același mod, în ceea ce privește forțele de gherilă antiimperialiste din Orientul Mijlociu. Prin urmare, este fără echivoc că națiunea iraniană, supusă agresiunii economice continue și din ce în ce mai mult ținta agresiunilor militare directe ale imperialismului yankeu articulat cu sionismul pe modelul „războiului de intensitate redusă”, se află sub un risc sever de destabilizare, chiar de război civil, și că un astfel de fenomen servește obiectiv planurilor agresorilor.

Cu toate acestea, ca regim politic al marii burghezii persane și legat de marile proprietăți funciare, regimul condus de ayatollahul Ali Khamenei se bazează în mod necesar pe capitalismul birocratic, care stabilește exploatarea și opresiunea împotriva celor patru clase populare ale societății iraniene: țărănimea, proletariatul, mica burghezie și burghezia mijlocie. Această relație de exploatare internă, precum și faptul că economia sa este slab industrializată, orientată spre exportul agricol și spre satisfacerea lanțurilor de producție ale capitalului financiar (imperialismul), alături de faptul că agresiunea nu s-a manifestat încă prin pierderi teritoriale, face din Iran o societate divizată în mod natural și cu fundații fragile, atât sociale, cât și economice, a cărei structură este grav afectată de sancțiunile și presiunile imperialismului.

Chiar și atunci când contradicția împotriva imperialismului agresor se accentuează și devine principală, iar aceste contradicții interne trec pe plan secundar, ele pot fi și sunt totuși exploatate activ de către agresori, cu scopul de a zădărnici unitatea frontului de rezistență națională și de a destabiliza țara.

Cea mai solidă și fermă unitate antiimperialistă a țării necesită o conducere proletară în cadrul frontului antiimperialist, care, sprijinindu-se pe transformările revoluționare (economice, politice și culturale) în beneficiul proletariatului, al țărănimii, al burgheziei mici și mijlocii (burghezia națională), devine capabilă să aplice în profunzime democrația în rezolvarea contradicțiilor din sânul poporului: democrația în domeniul economic (îmbunătățirea condițiilor de viață ale maselor largi, consolidând unitatea frontului antiimperialist), în domeniul politic (libertate pentru toate forțele și grupurile antiimperialiste) și în domeniul militar (mobilizarea curajoasă a maselor înarmate). Numai aplicarea unui program de democrație nouă este capabilă să garanteze, în orice condiții, unitatea antiimperialistă și rezistența națională în caz de agresiune. Regimul teocratic din Iran, deși susține forțele antiimperialiste regionale în circumstanțele actuale, inclusiv pentru propria supraviețuire, devine vulnerabil la manevrele agresorilor deoarece nu este dispus să aplice în profunzime, în acest moment, măsurile democratice indispensabile pe plan intern, întrucât se sprijină pe capitalul birocratic, comprador și semi-feudal, și pe exploatarea maselor populare iraniene. Ceea ce le face vulnerabile, fără o conducere proletară, la manipulările forțelor reacționare și agresive.

Astfel, succesul Mossadului în cooptarea și transformarea protestelor inițiale ale maselor iraniene în tulburări în serviciul agresorilor imperialiști era deja, ca posibilitate, determinată de faptul că regimul iranian nu este un regim proletar și de faptul că conducerea politică a frontului antiimperialist nu este o conducere proletară, pe lângă faptul că regimul iranian nu se află încă într-o situație de agresiune în care anumite criterii proletare sunt imperative pentru supraviețuirea cauzei naționale (cum este cazul Rezistenței Naționale Palestiniene sau al altor procese al căror grad de agresiune face obligatorie, pentru supraviețuirea și victoria rezistenței, aplicarea radicală a programului de rezistență). Astfel, regimul este obligat să instituie o anumită represiune și un anumit control împotriva maselor populare în situația actuală de tulburări periculoase; la fel cum, de altfel, chiar și atunci când nu există tulburări, regimul exercită un control de stat ostensiv împotriva organizațiilor maselor muncitoare, înăbușe libertățile clasei muncitoare și ale țărănimii, în măsura în care se teme de ele, întrucât se bazează pe exploatarea acestor clase.

Protestele recente reflectă tocmai această dinamică. Masele populare iraniene, care în momentele de intensificare a agresiunii externe se alătură guvernului în disponibilitatea de a înfrunta imperialismul și sionismul, se întorc la condițiile lor concrete de viață atunci când nivelul de tensiune al confruntării externe scade relativ, făcând posibilă exploatarea acestor contradicții de către agenții secreți ai imperialismului. Din punctul de vedere al luptei antiimperialiste, o eventuală schimbare de guvern în Iran ar corespunde, ca rezultat al acestui proces și, cu atât mai mult, în absența unei forțe proletare care să lupte pentru conducerea mișcării de masă și pentru concretizarea unei strategii revoluționare, doar intereselor imperialismului yankeu și sionismului, ca un pas înainte pentru a izola lupta armată de rezistență națională din Palestina și din așa-numitul întreg Orientul Mijlociu Extins.

Decizia regimului de a impulsiona manifestațiile antiimperialiste pare a fi o încercare de a izola tulburările și de a demasca manevrele reacției interne în complicitate cu agresorii externi, în timp ce încearcă să-și consolideze propria poziție. Marea întrebare, se pare, este dacă Marea Satană intenționează să profite de ocazia acestor tulburări pentru o nouă ofensivă împotriva națiunii iraniene, cu o acțiune punctuală pentru a atinge un obiectiv parțial care să slăbească regimul, sau dacă nu o va face. În orice caz, evenimentele nu fac decât să demonstreze, încă o dată, că perioada în care trăim este una de mari cataclisme sociale, de erupții puternice, din care, în câțiva ani, se pot impune transformări enorme. Este o nouă epocă a revoluțiilor.